fotbal-e

Şeful Ligii, Corleone, Mitică, e un personaj de Caragiale. Îţi place
să-l asculţi de fiecare dată când e pe sticlă, pentru că are priză la
public, e chintesenţa patriarhatului mioritic, tătuca, bunicuţul, care
ne vinde poveşti înainte de culcare, el are toate cheiţele şi
răspunsurile la problemele noastre.
.
DNA-ul şi-a făcut debutul publicistic printr-o serie de texte a genului
dramatic, avându-l ca personaj central pe un aşa-numit Gigi Becali, un
cioban care, conform unor guri ar fi inspirat din realitate. Aceste
publicaţii au stârnit mare controversă în rândul cititorilor, mai ales
cea din urmă, în care cel pe care l-am amintit, Becali, încearcă să
recupereze prin Teia (un personaj secundar) o bucată de brânză şi
slănină de la stâna lui Lefter. Deşi toată audienţa lumii mioritice s-a
simţit ofensată de subtraturile acestor întâmplări, există un singur
om, un colos, care ar putea băga mâna în foc că sunt nişte baliverne.
Acesta e Mitică. Atotştiutorul.
.
.
“Dacă mă luam după toate prostiile debitate de Becali, aş fi ajuns deja
la Bălăceanca. Ce? Eu sînt nebun ca alţii, să mă iau după stenograme?
Înţelegeţi odată că sînt făcături” – zice Mitică. Am stat un an întreg
şi l-am urmărit cum îl apăra întotdeauna pe Becali, făţiş. Credea că
prosteşte lumea, atacându-l, acuzându-l că e un om dat dracului, un
ghimpe, un nenorocit… “dar nu-l luaţi în seamă, că nu ştie ce zice,
săracul”. Nu demult, într-o intervenţie telefonică la nu ştiu ce post
l-a îngropat în cuvinte defăimătoare, spăla cu el pe jos pe un ton de
infarct, în timp ce Gigi râdea de se prăpădea. Cei doi îşi bat joc de
public. Asta face şi acum Mitică. Nu ştiu ce îl leagă aşa tare de
monstru, însă duhneşte rău seva trecutului comun. A mortăciunilor
îngropate împreună.
.
Nu ştiu de ce am strania presimţire că dacă unul va fi dărâmat, îl va trage după el şi pe ăllalt. Să vedem cine va fi primul. 

 

Presa şi conştiinţa generală acuza deunăzi faptul că la naţională sau la Steaua jucătorii nu aplică în tandem exerciţiul de forţă brută a lui Nicoliţă, fotbalistul-fulger. Meciul Lyon – Steaua a demonstrat în premieră că un astfel de comportament, nedublat de inteligenţă şi inventivitate nu duce nicăieri. Steliştii au arătat o faţă surprinzător de agresivă şi ambiţioasă, punând osul la greu în confruntarea cu francezii, contractura muşchilor fiind elementul de bază în ideea năvălirii asupra baricadei lioneze. Gazdele au început la fel de lejer ca la Bucureşti, în aşteptare şi cu atacuri susţinute pe contraatac. Golul a venit târziu, înainte de pauză cu un minut, prin execuţia perfectă a unei lovituri libere devenită banalitate din partea veteranului Juninho. În repriza a doua steliştii au intrat în forţă, cu mai multă vervă, însă lionezii au arătat că ştiu să joace şi această carte. Au pornit motoarele şi au înăbuşit orice încercare mai îndrăzneaţă a românilor de a pune în pericol poarta adversă. Diferenţa a făcut-o însă plusul de inventivitate şi tactică. Printr-o simetrie aparte de enervantă, lionezii au pus capac la joc în minutul ‘89 printr-o escapadă fulminantă a lui Reveillere spre poarta nesigură a lui Zapata, încheiată cu un gol de toată frumuseţea, bifând previziunile specialiştilor în pariuri, care au propus scorul de 2-0 ca fiind cel mai probabil pentru acest meci.

 

A fost pe buzele Europei fotbalistice până ieri. A fost pe buzele
romanilor, care se aşteptau la un meci uşor, în care fără prea mult
efort să bifeze o victorie pentru un start favorabil în Ligă. Cine e
CFR? Se întrebau străini. De astăzi, ne întrebăm noi, românii: cine e
CFR? Aproape că s-a auzit trosnitul “palmelor morale” pe feţele
scepticilor care, să recunoaştem, au fost în număr mare şi din toate
categoriile. CFR a bătut pe AS Roma la ea acasă. Ei, şi ce? Se mai
întâmplă. O zi proastă a gazdelor, mai un pic de noroc, ajutorul
arbitrului… Dar NU! Maniera în care au câştigat clujenii este absolut
colosală. Din minutul 0 şi până în minutul 94, această conglomerată de
jucători exotici au jucat de parcă ar avea în spate câteva cupe
europene şi multe alte titluri. Fărţă, dăruire, stăpânire de sine,
spectacol, magie. Asta au oferit debutanţii în ligă. Meciul de aseară a
fost un vis sau realitate? Aşteptarea e ademenitoare. Vom mai revedea
această faţă a CFR-ului vreodată? Mireasma nivelului înalt le-a deschis
orizonturile sau a fost doar o întâmplare singulară? Este Trombetta un
mare antrenor? Culio un fotbalist de super-clasă? Previziunile ne
îndeamnă la optimism.

 

Am aflat că Piţi e maestru în a trişa la jocuri de noroc. Prin 2001 o
făcea la nivel înalt, ca în filme, cu camere minuscule ascunse prin
pachete de ţigări. Dar asta ţine de viaţa personală. Partea proastă
este că această ştiinţă personală de iluzionism este transferată în
viaţa fotbalistică. Piţi vrea să păcălească fotbalul. Vrea să
păcălească milioane de suporteri care s-au săturat deja. Suporterii
tricolorilor nu mai cred o iotă din declaraţiile lui absurde: “Am jucat
spectaculos şi am luat trei puncte”, spune selecţionerul după o glumă
de meci cu selecţionata pescarilor feroezi. Multe guri spuneau că un
eşec sau semi-eşec cu Feroe îl îndepărtau automat de la cârma
naţionalei. Acum ce facem? Am câştigat. Ce se va întâmpla? Eu zic că
soarta a fost mai mult decât îngăduitoare cu noi: în primul rând, ne-a
adus, într-adevăr cele trei puncte care, să recunoaştem, ne erau
alocate automat şi care ne menţin în lupta pentru calificare; în al
doilea rând, am făcut-o în cel mai ruşinos mod posibil, încât oricine
validează ideea că Piţi nu mai are ce căuta la naţională. Piţi şi-a
jucat cărţile, corect sau nu, în fostele preliminarii şi la Euro 2008,
după care trebuia demis indiscutabil. Îi mulţuim că ne-a calificat la
un turneu final după 8 ani de sărăcie, însă acum, în momentul 0
federalii mai au o şansă de a îndrepta greşeala: Piţi, OUT!

[fragment dintr-o poveste fără sfârşit…]
[…]Moştenitorii au îngropat de-a lungul timpului multe cadavre fără
ceremonii, la loc comun, în această pustietate. Peisajul a fost
frecventat deseori, noaptea, de nişte figuri acoperite la faţă, care
mai aruncau câte o lopată de pământ peste mormânt. Peste timp, acest
loc a început să fie populat, moştenitorii, figurile fantomatice
defapt, au închiriat locul pentru construcţii, cu ideea de a acoperi
totul. Fiecare s-a mutat într-un imobil luxos, de veghe. Noii
locuitori, marea masă a populaţiei nu bănuia nimic. Până când,
hoiturile au început să duhnească. Lumea nu ştia despre ce era vorba.
Alarmaţi, moştenitorii au început să se piardă cu firea, unii dintre ei
au ieşit în stradă cu lopeţi, să dezgroape cadavrele, mimând
surprinderea, postându-se în oameni inocenţi.[…]

Oficialii clubului CFR Cluj au anunţat în aceste zile că lucrările
de construire a noilor facilităţi ale stadionului “Dr. Constantin
Rădulescu” sunt în curs de finalizare. Noua tribună însă este
construită în totalitate. Iat-o:
(sursa:clujeanul.ro)

 

        Steaua nu şi-a apărat corect şansele ! Glumesc, evident. Dar, în mod paradoxal, contrar aşteptărilor, cele două echipe şi-au schimbat parcă rolurile. Dinamo a părut o echipă care juca meciul decisiv pentru a câştiga campionatul. Steaua, o echipă de pe la mijlocul clasamentului, fără obiectiv, care şi-a lăsat adversarul să-şi facă jocul, renunţând la orice dorinţă de a câştiga. Aşa s-a văzut din faţa televizorului. Dică, ajuns în poziţie iminentă de a înscrie, s-a speriat că ar putea înscrie şi şi-a aşteptat adversarul să îi fure mingea. Zapata, ştiind că este arbitrat de acelaşi Tudor, care trecuse cu vederea un fault evident în careu în meciul cu CFR, s-a gândit să repete aceeaşi greşeală, pentru că acum sigur nu va fi iertat. Lovin, trăgea inutil de tricouri adversarii, parcă, pentru a fragmenta cât mai mult jocul, că de, trebuia să menţină acest rezultat până la final, cine ştie, se mai găsea un jucător ca Ghionea care să dea gol din greşeală. Rămâne o enigmă acest scurtcircuit în tabăra steliştilor. Parcă Dumnezeu le-a legat plumb de picioare. Poate Dumnezeu nu a vrut-o pe Steaua campioană. Poate Dumnezeu a vrut două echipe în Ligă. 

        Steaua pare că face blaturi. Am mai spus-o. E posibil. Suspiciunile
planează în aer. Bun, şi? La fel presupunem existenţa extratereştrilor,
dar nu s-a dovedit încă nimic.

        Intrigant mi se pare faptul că tu, cu o foame câinească de afirmare
îţi exprimi frustrările sfidând reguli de deontologie şi
profesionalism. Jurnalistule, nu ai voie să fii nervos, nu ai voie să
fii patetic, nu ai voie să invoci neghiobiile scoase pe gură de Gigi,
care o pot încrimina pe Steaua, pentru a-ţi susţine frustrările privind
felul în care Steaua îşi câştigă meciurile.

        Jurnalistule, nu ai voie să spui relaxat despre Steaua că îşi
câştigă “evident” meciurile în afara terenului. Omul de rând, are voie.
Pentru că poate şi nu îl ia în seamă nimeni. Nu îl condamnă nimeni. În
schimb tu, jurnalistule, nu ai voie. Tu ai obligaţia să îţi intercalezi
în discurs sintagme care te detaşează de rolul de judecător, mai ales
în lipsa oricăror dovezi palpabile. Jurnalistule, tu eşti formator de
opinie. Or tu, jurnalistule, uiţi că ai responsabilităţi. Nu-ţi dai
seama că atunci, când îl acuzi pe Gigi că trânteşte meciuri, îi acuzi
indirect şi pe cei unsprezece fotbalişti din teren, majoritatea
jucători exponenţiali la naţională, că în prag de Euro, fac figuraţie,
îl acuzi pe Marius, pe Marius Lăcătuş că s-a lăsat de meseria de
antrenor şi stă pe bancă să urmărească o piesă de teatru, evident, cu
scenariul scris dinainte.

        Prezumţia de nevinovăţie… E atât de simplu… Foloseşte-o !

 

Steaua face blaturi. În contextul actual această afirmaţie poate fi
adevărată, sau cel puţin plauzibilă. Nimeni nu cred că s-ar hazarda să
susţină răspicat falsitatea acesteia, nici măcar cel mai stelist dintre
stelişti, pentru că şi acesta are urme de îndoieli.

După ultimele meciuri ale Stelei nu se poate să nu-ţi treacă prin
gând că totuşi, acest scenariu e plauzibil. În meciul cu CFR-ul, a
practicat cel mai frumos fotbal din acest sezon, însă meciul putea avea
altă turnură dacă Tudor nu închidea ochii. De două ori. În meciul cu
Rapidul, cuvântul “premeditare” a plutit în aer. Un avocat bun ar găsi
destule elemente care, coroborate, să emită senzaţia că totul a fost
aranjat. Cireaşa de pe tort a însemnat meciul cu Vaslui, în care Steaua
a fost modestă. Însă gazdele au arătat de parcă erau nişte plante, care
n-au auzit de la Porumboiu ce primă le-a oferit. E incredibil cum
Steaua reuşeşte să rezolve tot ceea ce a “profeţit” Becali. Totul merge
strună. Face Steaua blaturi? Vom vedea în următoarele meciuri dacă
suspiciunile se vor înmulţi.

 

        E interesant de analizat cum în fotbal, ca şi în viaţa de zi cu zi în România, ne complacem în greşeli, în treceri cu vederea, suntem atât de obişnuiţi cu faptul că "alţii" ne fură, încât atunci când cineva se găseşte să fie corect, îi sărim în cap. Ironic.

        Lungul şir de meciuri care ar fi trebuit oprite din cauza suporterilor, dar în care arbitrii n-au aplicat regulamentul, fiind mai indulgenţi, au fost practic uitate de toată lumea, ziarişti, conducători de club, până la meciul Rapid – Steaua, când interesele au bătut corectitudinea. Cine e vinovat? Deaconu, că a aplicat legea, sau ceilalţi arbitri, care au lăsat meciul să continue? Depinde cine răspunde. Dar nu vreau să dau dreptul la replică rapidiştilor, care sunt lipsiţi de obiectivitate.

        Până ce fiecare bucureştean fanatic nu va înţelege că a arunca cu obiecte pe teren înseamnă un fapt penal, o autodistrugere, o privare a propiei echipe de nişte puncte câştigate cu multă trudă de fotbalişti, să ne mai aşteptăm la partide oprite înainte de termen. Vor mai fi. Ar mai trebui să fie. Multe.